Floare salbatica: Povestea unui tablou

Scris de Jaqueline Mar Iun 16, 2009 2:32 am

"Era prea tarziu? Era prea devreme? Ce ora era? Intuneric. Un intuneric sumbru o inconjura. De cat timp era acolo? Cum a ajuns acolo? Unde era? Intrebari simple, intrebari fara raspuns. Ah, inca una. Cine era?"

Singura, iar. Tacere. Era mult prea liniste. De cat timp era acolo? De cat timp statea asa? Nemiscata, tacuta.. Sa strige dupa ajutor? Ce.. ce se intamplase? Nu isi auzea vocea. Surzise? Nu, nu are cum, putea sa auda foarte clar cum picura apa. Si atunci? Era muta? Dar..
O lumina puternica ii intrerupse sirul gandurilor. O femeie inalta, cu o privire metalica, imbracata in haine de matase statea in pragul unei usi mici, arcuite. Parul ei negru, prins intr-un coc strans era putin prafuit. Pe unde umblase? Parea de vita nobila.
-Le Ann. Vino cu mine.
Se uita putin mirata la femeie. Cine era Le Ann? Datorita luminii facute de usa deschisa putea sa vada mult mai bine camera in care se afla. De fapt, nici nu putea fi numit "camera" locul in care statea. Era o camaruta, o celula, extrem de prafuita, de piatra cu foarte multe scrijelituri. Era singura acolo. Se mai uita o data la femeie. Aceasta era nemiscata. Era asa frumoasa, parea o statuie.
-Nu acesta este numele meu. Un raspuns brusc. Ceva din adancul ei o facu sa tresara. Nume? Avea un nume? Dar care? Cine..
-Le Ann. Acesta e numele tau. Hai cu mine!

5 ANI MAI TARZIU

Statea sprijnita de un copac. Era asa de bine. Vantul batea lin, ducand mirosul florilor parfumate departe. Era vara. Soarele fierbinte de ascunse pentru cateva secunde efemere dupa niste nori jucausi. Dormea. Parfumul mirific al florilor o adormea mereu. Parul ei lung zbura usor in bataia bantului. Isi pierduse de mult palaria. Si cat ii placea. Era micuta, facuta special pentru ea, cu o floare albastra in fata. O luase vantul. Ceva fin o mangaie. O mana? Ce moale era. Un sentiment placut o cuprinse, care disparu asa de brusc cum aparu. Deschise ochii. Nu era nimeni acolo. Visase? Ce vis. Inchise pentru o secunda ochii si incerca sa isi imagineze castelul unde va locui. Asta era tot ce ii ramase. Sa viseze. A apartinut, probabil, candva unei familii de vita nobila. Insa nu isi putea amintii. Primele ei amintiri erau de la varsta de 10 ani, cand Lady Magdalene a gasit-o, intr-o celula, prafuita, speriata, plangand.

{/phew}

Hei. Stiu, a trecut o gramada de timp de cand nu am mai postat ceva pe aici. Gomene T_T. Dar m-am intors. E vacanta si eu sunt pregatita sa postez cat mai mult. XD
Anywayz, m-am intors cu o poveste noua. Sper sa va placa.
Si, nu, asta nu e primul capitol. E un fel de "teaser". Primul capitol o sa il postez curand. Smile

Enjoy

Lun	Mar	Mier	Joi	Vin	Sam	Dum
				1	2	3
4	5	6	7	8	9	10
11	12	13	14	15	16	17
18	19	20	21	22	23	24
25	26	27	28	29	30